Este pentru prima data în ultimii 50 de ani când vaccinul gripal ajunge în cabinetele medicilor de familie în luna septembrie.
Potrivit medicului de familie, Ioan Mureșan, părinții care au copii între 3-6 ani se pot adresa cabinetelor de medicină de familie și în funcție de catagrafie vor fi vaccinați.
„Autoritățile și-au făcut temele și suntem în grafic. În prima tranșă au venit cam 40.000 de doze la nivel național. Au fost distribuite de ieri pentru medicii de familie ca să le administrăm copiilor de la 3 ani la 6 ani și pentru gravide. Așa a considerat Ministerul că acestea sunt categoriile cele mai expuse. În 2-3 săptămâni urmează să primim pentru adulți și copiii care sunt cu boli cronice. În ultima tranșă o să primim pentru medici și pacienții peste 65 de ani în așa fel încât, în decursul a două luni, să ne intre toate dozele. Noi am cerut la cabinet 300 de doze. i”, declară pentru Servus Cluj medicul de familie Ioan Mureșan.