Premierul Ciolacu a anunțat planul Coaliției pentru reducerea cheltuielilor bugetare! Ciolacu:” Greul trebuie să-l ducă mai întâi statul, nu cetățeanul sau mediul privat.”

by Christian Suciu

Prim-ministrul Marcel Ciolacu a transmis în cursul acestei zile că s-a ajuns la un acord la nivelul coaliției privind planul de măsuri pentru reducerea cheltuielilor bugetare. Conform acestuia, pe lângă eliminarea a peste 200.000 de posturi din aparatul de stat, unele instituții vor fi comasate sau desființate, în timp ce indemnizațiile de conducere pentru societățile statului vor fi plafonate iar sporurile nejustificate vor fi tăiate.

” Am reușit astăzi, alături de partenerii de guvernare, să cădem de acord asupra unui plan extins pentru reducerea la maximum posibil a cheltuielilor statului. Principiul care stă la baza acestui plan este că, în efortul de diminuare a deficitului bugetar, greul trebuie să-l ducă mai întâi statul, nu cetățeanul și mediul privat! Am identificat, astfel, zeci de măsuri care, dincolo de eliminarea celor 200.000 de posturi bugetare neocupate, vor duce la tăierea unor sporuri nejustificate, la comasări și desființări de instituții.

Reducem numărul de funcții de conducere în sistemul public și plafonăm îndemnizațiile de conducere la societățile de stat. În plus, introducem un sistem mai clar de monitorizare a indicatorilor de performanță pentru autoritățile de stat în scopul favorizării proiectelor și investițiilor care chiar fac diferența.

Vom forța procesul de descentralizare a unor decizii, mai ales pentru a construi un cadrul legal pentru consorții sau parteneriate de achiziții centralizate. Doar așa vor exista economii importante și constante, pe termen lung, la bugetul de stat. În același timp, resursele naturale, aflate în proprietatea statului, nu vor mai fi concesionate la prețuri ridicole: de aceea, primul pas este actualizarea tuturor redevențelor cu rata inflației!”, a comunicat Premierul Ciolacu pe pagina sa oficială de Facebook.

Potrivit acestuia, planul de măsuri pentru reducerea cheltuielilor bugetare va aduce economii de aproximativ 6 miliarde de euro în bugetul statului.

”Impactul măsurilor de reducere a cheltuielilor statului va fi de circa 5.8- 6 miliarde de lei până la finalul anului. Suma va fi aproximativ egală cu ceea ce ne propunem să aducem ca venituri suplimentare la buget prin eliminarea unor excepții fiscale.” a mai adăugat Șeful Executivului.

În același timp, liderul PNL, Nicolae Ciucă, a anunțat o parte din măsurile cuprinse în planul Coaliției pentru reducerea cheltuielilor:

  • Reducerea cu minim 20% a numărului de secretari de stat și reducerea la jumătate a numărului de membri ai cabinetelor autorităților locale (președinți și vicepreședinți de consilii județene, primari, viceprimari) și ai reprezentanților autorității centrale în teritoriu (prefecți și subprefecți)
  • Reducerea numărului de funcții de conducere de la 12 la 8 procente din totalul angajaților, desființarea funcției publice de șef de birou și creșterea numărului de persoane din subordinea celor ce dețin funcții de conducere.
  • Comasarea între instituții subordonate Parlamentului, Guvernului sau ministerelor. Descentralizarea unor servicii, precum și prioritizarea programelor naționale de investiții.
  • În companiile de stat va fi redus cu 50% numărul consilierilor persoanelor din conducere. Numărul membrilor consiliilor de administrație va fi redus la cel mult 7 persoane, iar al celor din Comitetele de specialitate va fi redus la 5.
  • Indemnizațiile persoanelor din conducerea companiilor de stat vor fi reduse la echivalentul a trei salarii medii brute pe ramura de activitate, dar nu mai mult decât indemnizația lunară a unui secretar de stat. În plus, vor fi limitate salariile de bază ale personalului cu funcții de conducere în companiile de stat.
  • Acordarea voucherelor de vacanță doar pentru funcționarii publici care au salarii lunare mai mici de 10.000 de lei brut.
  • Va fi creat cadrul legal pentru consorții/parteneriate de achiziții centralizate, la nivelul ministerelor cu OPC, precum și între UAT-uri județene și instituțiile publice subordonate din responsabilitatea altor UAT-uri.
  • Pentru instituțiile publice autonome aflate în coordonarea Parlamentului se va institui o taxă specifică de 80% asupra rezultatului net, dar nu mai puțin de 50% din valoarea taxelor/tarifelor specifice. Salariile conducătorilor acestor instituții vor fi limitate la cel mult de șase ori indemnizația brută a unui ministru, iar a celorlalți angajați la maximum 80% din salariul conducătorului instituției.
  • Comasarea a minimum 20% din institutele de cercetare/dezvoltare existente, astfel încât să se reducă cheltuielile de personal cu 15% și desființarea celor care nu mai sunt relevante în actualul context socio-economic.

Te-ar putea interesa si

2 comentarii

sergiu 31/07/2023 - 17:23

NIMIC DE PENSIILE SPECIALE ALE MAGISTRATILOR???????ALOOO..se aude la GUVERN??? REDUCERE DRASTICA A ACESTOR PENSII EXTRATERESTRE..CELE MAI MARI DIN EUROPA!!

Raspunde
Radu 08/08/2023 - 13:59

Pensiile speciale sunt bine-mersi. Coalitia lui peste a creat aproape 500 de mii de posturi la buget si acum taie 200 de mii, bravo.

Raspunde

Comenteaza