Premierul Ciolacu, încrezător că negocierile pentru aderarea României la Spațiul Schengen, aerian și naval s-ar putea finaliza în următoarele zile

by Christian Suciu

Prim-ministrul României, Marcel Ciolacu, a declarat în cursul acestei zile că negocierile pentru aderarea României la Spațiul Schengen aerian și naval s-ar putea finaliza în următoarele 2 zile. Acesta a susținut o conferință de presă alături de Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, cu ocazia inaugurării noului tronson al Autostrăzii Transilvania, dintre Chețani și Câmpia Turzii.

” Considerăm că trebuie să venim cu cât mai multe veşti bune, cel puţin în infrastructura mare pentru români, şi cred că săptămâna viitoare vor fi mai multe evenimente în afară de această legătură de fapt între Târgu Mureş şi Cluj. În sfârşit, acest tronson din Autostrada Transilvaniei, săptămâna viitoare avem şi Drumul Expres Craiova-Piteşti, cred că se finalizează şi un tronson de aproape 16,2 kilometri din A0, din Centura Bucureştiului. Este evident că ne pregătim şi, pentru anul acesta, sperăm să finalizăm în următoarele două zile negocierile pentru aderarea la Spaţiul Schengen în primul pas, aerian şi naval şi, de asemenea, să finalizăm cât mai mult din infrastructură până anul viitor, domnul ministru şi-a asumat că vom finaliza 250 de kilometri de autostradă şi drum expres şi să ne pregătim şi pentru anul viitor când, de asemenea, sper să terminăm negocierile pentru aderarea de această dată la spaţiul Schengen terestru.” a declarat Premierul Ciolacu în cadrul conferinței.

sursa: Agerpres.ro

Te-ar putea interesa si

1 comentariu

Comenteaza