Premierul Nicolae Ciucă a declarat că în cursul zilei de ieri Camera Deputaților a adoptat o modificare legislativă adusă Codului Penal ce prevede înăsprirea pedepselor pentru infracțiunile săvârșite cu violență și își propune să descurajeze astfel de comportamente reprobabile.
”Aceste noi reglementări vin ca un răspuns la intensificarea incidentelor care aduc atingere integrității fizice a persoanelor și vin să protejeze suplimentar categoriile cele mai vulnerabile. În urma dezbaterilor din spațiul public, s-a ajuns la o formă care să întrunească consensul Legislativului și al societății civile.
Am clarificat, astfel, că modificările nu îi vizează nicidecum pe cetățenii care respectă regulile democratice ale exprimării publice pașnice, ci își propun să îi sancționeze mai dur pe cei care folosesc violența și să garanteze un spațiu mai sigur pentru copiii și familiile noastre.” a transmis Prim-ministrul Nicolae Ciucă.
2 comentarii
[…] post Premierul Ciucă anunță înăsprirea pedepselor pentru infracțiunile cu violență. Proiectul a f… appeared first on Stiri de Cluj – Servus […]
[…] SURSA / CITESTE MAI MULT […]