Florin Cîțu a transmis că în urma unei discuții cu șeful DSU, Raed Arafat, privind timpul scurt pe care l-ar avea operatorii economici la dispoziție să se pregătească conform noilor măsuri de restricție, s-a stabilit ca acestea să fie aplicate de duminică, 28 martie. Premierul a mai anunțat că hotărârea adoptată ieri în ședința de guvern va fi publicată azi în Monitorul Oficial.
“Astăzi se va publica hotărârea în Monitorul Oficial, însă, având în vedere timpul scurt pe care l-ar avea operatorii economici la dispoziție să se pregătească, am avut o discuție cu domnul Arafat și am stabilit ca aceste măsuri să fie aplicate de duminică, 28 martie“, a publicat Florin Cîțu pe pagina oficială a unei rețele de socializare.
Potrivit noilor reglementări se limitează circulația până la ora 20, iar operatorii economicii pot rămâne deschiși până la ora 18 în localitățile cu o incidență de peste 4 la mie, în zilele de weekend (vineri, sâmbătă, duminică), iar pentru localitățile cu o incidență de peste 7,5 la mie, circulația persoanelor este permisă doar până la ora 20 toată săptămâna, iar operatorii economicii rămân deschiși până la 18 la fel, toată săptămâna.