Președintele Consiliului Județean Cluj, Alin Tișe, a semnat autorizația pentru demararea lucrărilor de extindere a rețelei de apă și canalizare din Cluj-Napoca. Investiția de 70 de mii de lei este finanțată prin POIM și se întinde pe un an și jumătate.
”Lucrările de execuție din cadrul acestei investiții de mare amploare, realizate din fonduri europene, și care vizează nu mai puțin de 36 de străzi, vor debuta în cel mai scurt timp. ” a transmis Alin Tișe pe lângă faptul că în 30 de zile constructorul va primi amplasamentele și va întocmi graficul necesar execuției. Proiectul prevede extinderea pe 28 de kilometri a rețelelor de distribuție a apei pe 20 de străzi din Cluj-Napoca precum și construirea de 4 rezervoare de înmagazinare a apei potabile și a 11 stații de pompare. Totodată, în ce privește canalizarea, acesta prevede montarea a 35 de kilometri de conducte pe 27 de străzi din Cluj, amplasarea a 11 stații de pompare a apei uzate și 28 de echipamente pentru măsurarea debitului și monitorizarea parametrilor.