Președintele Iohannis va atrage atenția asupra sprijinului acordat Ucrainei dar și asupra securității alimentare la nivel global

by Christian Suciu

Președintele României, Klaus Iohannis, va lua parte astăzi la reuniunea specială a Consiliului European, unde se va discuta problema de securitate regională și amploarea consecințelor agresiunii militare ilegale comise de Federația Rusă împotiva Ucrainei.

”Liderii europeni vor discuta modalități de a oferi în continuare sprijin politic și asistență umanitară, economică și financiară Ucrainei, inclusiv rolul important pe care Uniunea Europeană trebuie să-l joace în eforturile de reconstrucție post-conflict. Având în vedere impactul multidimensional al crizei actuale asupra Republicii Moldova, se va discuta și despre necesitatea acordării unui sprijin adecvat pentru întărirea rezilienței acestui stat.” a transmis Administrația Prezidențială.

Printre principalele obiective se numără găsirea unor modalități concrete prin care exportul alimentelor din Ucraina să poată continua pentru a menține securitatea alimentară, în context global. Mai mult de atât, șefii statelor și guvernelor europene vor aborda și problema securității și apărării în fața eventualelor amenințări, prin cooperarea și coordonarea statelor europene.

”Pe baza propunerilor recente ale Comisiei Europene în cadrul Planului RePowerEU, de materializare a obiectivului de reducere a dependenței energetice de Federația Rusă, șefii de stat și de guvern vor continua discuțiile privind diversificarea surselor și rutelor de energie și securitatea aprovizionării , o temă importantă fiind cea referitoare la propunerile de optimizare a funcționării pieței europene de energie electrică pentru controlul volatilității prețurilor, astfel încât acestea să fie accesibile și să ofere protecție categoriile vulnerabile.” se mai arată în comunicatul Administrației Prezidențiale.

sursa:agerpres.ro.

Te-ar putea interesa si

Comenteaza