Fostul antrenor al CFR-ului, Adrian Mutu, a oferit primele declarații de la despărțirea de CFR Cluj după rezultatul negativ din Cupa României, 0-4 împotriva celor de la Corvinul Hunedoara. ”Briliantul” consideră că înfrângerea din Cupă a fost un caz izolat fiind de părere că nu a fost ”lucrat” de jucătorii pe care i-a antrenat la CFR.
”A fost o înfrângere umilitoare pentru mine, dar şi pentru echipă. Când te bate o echipă de liga a doua la scorul ăla, eu unul nu accept. Eu cred că a fost un accident, nu a fost altceva. O să se afle. Dacă ceva s-a întâmplat, cu siguranţă se va afla, dar nu cred. De la CFR te aştepţi la o evoluţie ca cea din meciul cu Rapid, din Giuleşti. Te aştepţi să bată la scorul ăla, nu te aştepţi să piardă cu o echipă de liga a doua. Eu cred că a fost, totuşi, un accident, pentru că ştiu ce băieţi sunt în echipa aia.”, a declarat Adrian Mutu pentru Fanatik.
Tehnicianul în vârstă de 45 de ani susține că nu a discutat cu patronul Ioan Varga în urma partidei la Hunedoara chiar dacă se gândea să plece încă dinainte de fluierul final.
”Am luat această decizie pentru că la următoarea înfrângere ar fi venit din partea clubului (n.r. intenția de reziliere) , doar puneam apa într-o ciorbă. Am dormit câteva ore după meci, dimineața la 10 a doua zi eram toți la birou, în afară de Neluțu (n.r. Varga, patronul echipei). M-am hotărât să plec când scorul era 0-3.”, a mai declarat Adrian Mutu pentru sursa citată.
sursa:primasport.ro