Prima zi a festivalului Electric Castle nu s-a lăsat doar cu cântec pentru 6 tineri ce au fost depistați prin controalele jandarmilor drept având asupra lor substanțe psihoactive. Specialiștii ISU au efectuat nu mai puțin de 11 controale în primele 24 de ore și au aplicat amenzi în valoare de 5.000 de lei. Jandarmii au mai împărțit de asemenea 17 avertismente operatorilor economici din incinta festivalului.
”Poliţişti din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Cluj au constatat o faptă de natură penală (nerespectarea măsurilor legale de securitate și sănătate în muncă) și au aplicat 3 sancţiuni contravenţionale la regimul circulației autovehiculelor pe drumurile publice. În ceea ce privește prevenirea și combaterea consumului ilicit de droguri, prin măsurile active de verificare în zona de acces, au fost constatate 6 situații de deținere de droguri de risc pentru consum propriu (4 de către jandarmi și 2 de către polițiști din cadrul BCCO Cluj).” au comunicat după prima zi a festivalului reprezentanții ISU Cluj.
Drogurile nu au reprezentat singurul factor negativ din prima zi a festivalului întrucât salvatorii ISU au fost nevoiți să intervină pentru 71 de persoane ce au necesitat asistență medicală dintre care una a fost transportată la spital, potrivit informațiilor furnizate de reprezentanții ISU Cluj.