Primăria Cluj-Napoca a desemnat câștigătorul lotului 1 a Centurii Metropolitane

by admin

Primăria Cluj-Napoca a desemnat câștigătorul licitației pentru proiectarea și execuția primului lot al Centurii Metropolitane. Potrivit viceprimarului Dan Tarcea, Asocierea S.C. VIAROM CONSTRUCT S.R.L. – S.C. ELECTROGRUP S.A. a câștigat licitația pentru serviciile de proiectare și execuție a obiectivului ,,Drum TransRegio Feleac TR 35- Etapa I Centura Metropolitană TR 35 și Drumuri de Legătură “Faza I – Centura Metropolitană TR 35 şi Drumuri de legătură Tronson 1 – Drum B4.1- Modernizare DN1 de la km la 481+500 km 483+655” 1. 

Valoarea ofertei câștigătoare este de 94.240.936,79 lei fără TVA, iar durata de proiectare este de 6 luni și 14 luni de execuție. 

Câteva date tehnice a acestui proiect:

  • Modernizarea drumului DN1 de la km la 481+500 km 483+655, lungime de 2,155 km, cu extinderea la trei benzi pe sens, dintre una destinată special transportului public de persoane și vehiculelor speciale- poliție, salvare, pompieri cu lățimea de 3,25 ml și două benzi de 3,0 ml destinate autovehiculelor.
  • Se va prevedea o pistă pentru biciclete de 3,00 ml pe partea dreapta a drumului de la km 480+500 până la km 483+625. 
  • Trotuare pe zona stației de transport în comun de la km 482+393 la km 482+442.
  • Pe partea stângă s-a prevăzut o pistă pentru biciclete bidirecțională cu lățimea de 3,00 ml de la km 481+500 până la km 482+665, iar in continuare de la km 482+665 la km 483+655 o pista unidirecțională cu lățimea de 1,50.
  • Pe partea stângă vor fi trotuare cu lățimea de 3 ml de la 481+500 la km 482+593 și în continuare s-a prevăzut un trotuar cu lățimea de 1,50 ml până la sfârșitul proiectului.
  • De la km 483+021,42 la km 483+031,73 pista de biciclete se suprapune cu trotuarul care va avea pe această secțiune o lățime variabilă cuprinsă între 1,55 ml și 1,80 ml.
  • S-au prevăzut pene de racord înainte și după această zonă cu lungimea de 10 ml.

În cazul în care decizia Comisiei de licitație nu va fi contestată, municipalitatea va putea trece la etapa următoare, etapa de semnare a contractului.

Te-ar putea interesa si

Comenteaza