Primăria Cluj-Napoca începe o amplă campanie de deratizare la nivelul municipiului

by admin

Primăria Cluj-Napoca va derula o amplă campanie de deratizare pe domeniul public al municipiului. Campania de deratizare se va desfășura între 20 septembrie și 10 octombrie, între orele 8:00 și 16:00. Durata campaniei se va decala în cazul în care nu va fi posibilă desfăşurarea acţiunii din cauza condiţiilor meteorologice nefavorabile.

Potrivit municipalității, deratizarea va fi efectuată cu produsul BRODIFAST PASTA– substanță activă Brodifacoum, special conceput pentru combaterea rozatoarelor. Produsul menționat se regăsește în Registrul produselor biocide plasate pe piață în baza acordării certificatelor de Recunoaștere mutuală, este autorizat pentru profilexia sanitar-umană de Ministerul Sănătății.

În caz de ingerare accidentală, antidotul este Vit. K 1 şi se găseşte la Spitalul de Urgenţe Cluj.

Acţiunea se desfăşoară în conformitate cu prevederile legale. Pentru eficienţă, activitatea de deratizare trebuie tratată în mod unitar, atât pe domeniul public, astfel încât recomandăm tuturor cetăţenilor, asociaţiilor de locatari/proprietari, agenţilor economici şi instituţiilor de pe raza municipiului să efectueze deratizarea pe proprietăţi, clădiri, în subsolul blocurilor, odată cu acţiunea de pe domeniul public a Primăriei Cluj-Napoca.

Te-ar putea interesa si

Comenteaza