Comuna Florești a accesat fonduri nerambursabile în valoare de peste 2,8 milioane de lei. Banii vor fi folosiți pentru achiziționarea de echipamente de protecţie și igienizare, în vederea gestionării situaţiei create de pandemia de COVID-19. Potrivit edilului Bogdan Pivariu, se vor face investiții în toate instituțiile de învățământ din comună.
„Pandemia COVID-19 a avut, dincolo de planul de sănătate, un impact devastator și asupra bugetelor instituțiilor publice. În pandemie au fost generate costuri enorme cu amenajarea spațiilor sigure în învățământ, cu amenajarea centrelor de vaccinare precum și cu achiziționarea de echipamente de protecție și igienizare a tuturor instituțiilor din administrarea Primăriei Florești.
Aceste sume au vitregit direct bugetele de investiții de care Floreștiul, mai mult ca orice altă localitate, avea nevoie. Azi am făcut un pas important în a lua de pe umerii contribuabililor din Florești cheltuielile viitoare pe aceste direcții. Primăriei Florești i-au fost admise cererile de fonduri nerambursabile în valoare totală de peste 2.8 milioane de lei.
Acest buget va fi alocat pentru toate instituțiile de învățământ din Florești și va consta în:
-Aparatură destinată dezinfecţiei şi sterilizării aerului de tipul nebulizatoarelor
-Lămpi cu ultraviolete pentru dezinfecția sălilor de clasă
-Dispensere
-Măști pentru elevi și cadre didactice
-Dezinfectanți pentru aparate
-Dezinfectanți pentru suprafețe
-Săpun lichid antibacterian utilizat în grupurile sanitare din unitățile de învățământ
-Dezinfectanți mâini pentru fiecare dispenser
Țin să le mulțumesc pe această cale tuturor celor implicați în acțiunile primăriei de a combate și a preveni virusul SARS-CoV-2. Floreștiul s-a descurcat exemplar în această perioadă. Am avut cazuri puține de Covid 19 în școlile și grădinițele noastre și am fost fruntași în acțiunea de vaccinare prin centrele de vaccinare care au devenit modele de bune practici pentru alte localități.
Voi reveni și cu alte informații cu privire la sumele nerambursabile accesate. Secretul dezvoltării Floreștiului stă și în accesarea de fonduri europene pentru infrastructură”, a scris primarul Bogdan Pivariu pe rețelele de socializare.