Primăria Florești va investi peste 2 milioane de lei pentru modernizarea sistemului de iluminat public pe bază de LED pe străzile comunei. Proiectul a fost deja aprobat de Agenția Fondului de Mediu, iar contractul a fost semnat săptămâna trecută.
„Finanțarea va asigura înlocuirea corpurilor de iluminat învechite cu sisteme noi pe bază LED, montarea de sisteme noi acolo unde acestea lipsesc, respectiv sunt deteriorate.
Noutatea în această etapă a procesului de modernizare o constituie introducerea posibilității de monitorizare de la distanță a modului de funcționare a echipamentelor, respectiv eficientizarea intervențiilor în caz de defecțiuni, prin tele-gestiune.
În această etapă vor beneficia de modernizare șase străzi din satul Luna de Sus, iar în localitatea Florești vor fi cuprinse zonele străzilor: Șesul de Sus, Urușagului, prof. D. Tăuțan, Porii, Catanelor, D. Mocanu, prof. Ioan Rus, Cetății, Florilor, Teilor, Stejarului, Fagului, Salcâmului, Cetatea Fetei, Sub Cetate, Muncitorilor, Poligonului, Abatorului, Tăuțiului, V. Gârboului”, a explicat primarul Bogdan Pivariu.
În momentul de față este în lucru proiectul tehnic, care apoi va fi scos la licitație.
1 comentariu
[…] post Primăria Florești investește peste 2 milioane de lei pentru modernizarea iluminatului public appeared first on Stiri de Cluj – Servus […]