Primarul comunei Florești a transmis un mesaj de Anul Nou: „Trebuie să ne prețuim în primul rând sănătatea și familia”

by admin

Bogdan Pivariu, primarul comunei Florești, a postat pe rețelele de socializare un mesaj înaintea intrării în noul an. Edilul a vorbit despre lecțiile și provocările reprezentate de 2020, dar pe care trebuie construit viitorul.

„Anul acesta nu a fost un an care să ne ajute să atingem noi obiective, dar cu siguranță a fost anul care ne-a făcut să apreciem ceea ce avem. Să conștientizăm că trebuie să ne prețuim în primul rând sănătatea și leagănul echilibrului nostru emoțional – familia.

Pandemia COVID-19 a oferit o oportunitate pentru resetare. Trebuie să construim baze complet noi pentru societatea noastră, trebuie să construim un viitor având în vedere lecțiile pe care 2020 ni le-a dat.

Am conștientizat cât de repede ne putem schimba radical stilul de viaţă. Oamenii din jurul nostru şi-au manifestat în mod covârşitor dorinţa de a face sacrificii de dragul îngrijirii sănătăţii proprii şi a persoanelor vulnerabile. În mod clar, există voinţa de a construi o societate mai bună și în mod clar, asta stă în puterea noastră a tuturor ca și echipă.

Să păstrăm din anul care se încheie numai clipele frumoase și vorbele bune și să întâmpinăm anul ce vine, cu bucurie. Fie ca anul 2021 să fie un an plin de sănatate și prosperitate! Urmează ce e mai bun!

La Multi Ani!”, a scris Bogdan Pivariu pe pagina sa de Facebook.

Te-ar putea interesa si

Comenteaza