Procurorii DNA au întreprins percheziții în cadrul unui dosar penal ce îl vizează pe edilul din Câmpia Turzii, Dorin Nicolae Lojigan, acesta fiind cercetat pentru fapte de corupție. Printre acuzațiile ce i-au fost aduse se numără dare și luare de mită dar și solicitarea unor favoruri sexuale potrivit declarațiilor unor surse judiciare pentru publicația Gândul.
”Primarul din Câmpia Turzii este acuzat de procurori că ar fi luat mită în vederea unor angajări. Mai mult decât atât, există și suspiciunea că acesta ar fi solicitat și obținut, în vederea angajărilor, și favoruri sexuale”, au declarat surse aflate sub protecția anonimatului pentru publicația menționată.
Dorin Nicolae Lojigan a devenit primarul municipiului Câmpia Turzii în 2016 când a candidat din partea USL Cluj PSD + PNL iar acesta a fost reales în 2020 din partea PNL Cluj, partid în cadrul căreia deține și funcția de președinte al PNL Câmpia Turzii. În afara carierei politice acesta a mai profesat ca avocat în cadrul Baroului București din 2000 până în 2012 și ulterior la Baroul Cluj din 2012.