Strada Victor Papilian din Cluj Napoca s-a surpat sub ochii neputincioși ai locatarilor din zonă din cauza fundației unui viitor complex de locuințe și indiferența constructorului. Disperați, oamenii au făcut și o petiție prin care cer oprirea dezastrului urbanistic din Cluj-Napoca. Primarul Emil Boc a precizat că investitorului i s-a dat termen până în 25 august să consolideze și să pună în siguranță terenul, însă acest lucru nu a fost pus în aplicare.
“Avem de rezolvat problema de pe strada Victor Papilian care este o urgență și arde, pentru a putea să nu ajungă oamenii cu casele dărâmate pentru că un investitor, cetățean, pe care de acum îl numesc infractor, își bate joc și de oameni și de autorități.
Acolo e vorba de un investitor iresponsabil care a pornit să facă fundația la niște duplexuri, la 5 metri, fără să pună în aplicare prevederile din autorizație, de a asigura măsurile de siguranță, când treci peste 2 metri, să consolidezi dealul să nu coboare. Inspectoratul de Stat în Construcții l-a somat conform legii să oprească lucrările, dar el a continuat lucrările și are plângere penală, are amenzi de 100.000 lei. Prin urmare acum are autorizațiile suspendate. I s-a dat până în 25 august, din 13 august, termen să consolideze și să pună în siguranță terenul, să nu mai coboare drumul și casele. Să umple terenul acolo, groapa cu pământ din nou, și după aceea faci expertiză și vezi dacă se mai poate face ceva și cum se mai poate face. Prima dată măsurile astea de urgență trebuiau rezolvate, ca să nu coboare casele, dar credeți că a făcut ceva? Nimic”, a explicat primarul Emil Boc la Napoca Live.
Emil Boc a transmis că imediat cum a văzut că pe data de 25 august, “groapa” nu a fost consolidată conform prevederilor legale a convocat de urgență Comitetul Local pentru Situații de Urgență.
“În 25 august am convocat Comitetul Local pentru Situații de Urgență și am cerut două lucruri care au fost aprobate: să solicit Instanței de Judecată emiterea unui ordonanțe președențiale prin care noi, pe banii lui, să umplem groapa aia și să facem consolidările și ce trebuie ca să nu se agraveze situația și doi, să facem o expertiză pe toate străzile: Papilian, Teo Peter și Tudor Arghezi pentru a vedea ce trebuie făcut acolo ca în viitor să nu alunece străzile.
Azi la ora 09:00 s-a judecat și așteptăm pronunțarea pentru ca noi să putem interveni acolo pentru a opri alunecarea, <<să umplem groapa cu pământ>>, doar pentru a o tempera. Soluția trebuie să rezulte dintr-o expertiză care să ne spună ce trebuie să facem pe termen mediu și lung”, a încheiat primarul Clujului.