Una dintre măsurile luate de stat la nivelul acestei pandemii a fost decizia internării în spitale a persoanelor asimptomatice. A greșit sau nu statul român pentru că a preluat conceptul Italiei în acest sens? După cum spun unii specialiști, printre care și fostul președintele al Colegiului Medicilor, prof. Vasile Astărăstoaie, persoanele asimptomatice nu trebuiau să fie internate sub nici o formă în spitale. Aceștia trebuiau ținuți sub supraveghere la domiciliu sau duși în alte locuri cu asistență precum au procedat alte țări.
„Eu nu am înțeles de ce au fost ridicați călugării asimptomatici de la Putna și duși în spitale, când puteau să stea foarte bine acolo în chilii supravegheați. Asimptomaticii nu aveau ce să caute în spitale. Italia a făcut acest lucru la început și noi l-am preluat imediat, dar celelalte țări nu au tratat asimptomaticii în spitale. I-au izolat fie la domiciliu, fie i-au în alte locuri în care exista o asistență sumară medicală doar pentru a vedea care este starea lor. Niciodată nu am văzut ca asimptomaticii să fie internați în spitale, pentru că ei sunt persoane purtătoare. Nu sunt bolnave, nu au nevoie de asistență medicală. Dacă apar în timp simptomele, îi iei și îi duci în spital. Eu am rămas uimit cât de disciplinați au rămas românii. Au fost mai disciplinați decât cetățenii altor țări.
De exemplu, am niște prieteni din Basel, acolo unde s-au ridicat restricțiile de 16 zile. În prima zi, terasele și piețele au fost deschise. Deși recomandarea era ca oamenii să păstreze distanța, aceștia stăteau om lângă om. Acei oameni dădeau artificii de bucurie că au ieșit din această pandemie. Nu s-a întâmplat nimic cu acei oameni, am avut emoții să vă spun sincer. Se pare că acest virus nu este atât de ucigaș. Se pare. Trebuie să fim prudenți, nu să ne repezim”, a declarat fostul președintele al Colegiului Medicilor, Vasile Astărăstoaie, în cadrul emisiunii „România te privește„ de pe Look Plus.
De asemenea, profesorul Vasile Astărăstoaie a explicat faptul că în cazul în care ar urma câteva valuri ale pandemiei COVID-19, acestea nu vor mai avea intensitatea primului val: „De regulă, virusurile care dau epidemii respiratorii revin în 2-3 valuri. Nu știu ce se va întâmpla cu acest virus, pentru că la SARS-CoV-1 nu a mai revenit al doilea val nici după 12 ani. S-ar putea ca acest SARS-CoV-2 să aibă aceeași atitudine cum s-ar putea să vină din nou. De obicei, valurile 2,3 chiar și 4, nu au aceeași intensitatea cum a avut-o primul val. S-ar putea să avem cazuri sporadice și în perioada de vară”.