Profesorul Mircea Miclea, fost Ministru al Educației declară că școlile nu ar fi trebuit închise, afirmând că este total greșit modul în care se procedează în această perioadă. Totodată, Mircea Miclea arată că elevii vor avea mult de suferit fiindcă nu învață lucrurile la timpul lor.
”Consider că e o mare greșeală modul în care se procedează. Să ne uităm puțin la date. Acum câteva zile, OMS a publicat un studiu în care arăta că nu școlile sunt focare de infecție Covid. Anterior, studii din Germania, Spania, Norvegia, Elveția au arătat clar că începerea școlilor în varianta clasică nu crește numărul cazurilor de Covid. Cifrele ministerului Sănătății de la noi arată că înainte de 15 septembrie proporția copiilor si adolescenților până la 19 ani care aveau Covid era de 6,18%, iar acum e 6,53%. Deci proporția este extrem de mică raportat la totalul populației, iar începerea școlii și o lună de cursuri nu au avut niciun impact în răspândirea Covid la nivelul copiilor. Puse toate la un loc, aceste date arată că școlile nu trebuiau închise. Eu văd însă că ministerul este mai degrabă preocupat să închidă școli în loc să fie preocupat de redeschiderea lor. O abordare care nu se bazează pe date, chiar e împotriva datelor.”, a declarat Mircea Miclea, pentru SpotMedia.