Proiect teatral-video, exclusiv pentru mediul online, creat de Teatrul Național Cluj-Napoca

by Oana Spiru

Teatrul Național Cluj-Napoca, anunță lansarea unui proiect teatral-video inedit, creat special și exclusiv pentru mediul online: ÎN OGLINDĂ de Radu F. Alexandru, regia Andeea Iacob.

Încercând să găsească noi metode de creație și exprimare artistică, Teatrul Național și artiștii săi doresc să continue întâlnirea cu publicul și în aceste vremuri dificile.

Filmările pentru acest spectacol-video au fost realizate în Studio-ul Euphorion al teatrului și în diferite spații exterioare. Montajul (video și audio) care a urmat filmărilor s-a constituit într-o meditație a echipei asupra întâlnirilor și a oglindirii cu sinele, o căutare a sensurilor printre realități și fantasme.

Și felul în care spectacolul va putea fi vizionat este o premieră la teatrul nostru. Astfel, veți putea urmări spectacolul de acasă, pe dispozitivul pe care îl alegeți dvs. Pentru aceasta, spectatorii trebuie să achiziționeze un bilet, disponibil pe platforma Eventim, de pe website-ul teatrului (www.teatrulnationalcluj.ro) sau de pe pagina de Facebook. La cumpărarea unui bilet, veți primi un link (odată cu indicațiile de utilizare), care vă va da posibilitatea de a viziona spectacolul, o singură dată, de pe un singur dispozitiv.

Primul calup de zile în care spectacolul va putea fi vizionat, pe baza unui bilet achiziționat online, este 16, 17, 18 octombrie 2020. Spectacolul va fi disponibil și în zilele de 23, 24, 25 octombrie 2020. După achiziționarea biletului, veți putea accesa link-ul pentru vizionarea spectacolului la orice oră din aceste zile.

Regia: Andreea Iacob
Scenografia: Cristian Rusu
Filmare și montaj video: Dragoș Popa
Maestru de lumini: Jenel Moldovan

Distribuţia:
Matei: Dan Chiorean
Cu participarea actrițelor: Alexandra Tarce, Andreea Șovan, Adriana Băilescu, Elena Ivanca, Miriam Cuibus, Irina Wintze, Angelica Nicoară, Romina Merei, Diana Buluga

Radu F. Alexandru este matematician, filosof și dramaturg. „În piesele mele – spunea el într-un interviu – aduc întrebări, experienţe de viaţă care mie mi se pare că pot marca vieţile celor care le-au trăit“. Despre munca intimă la text, la elaborarea lui, despre jocul cu inspirația, dramaturgul declara în același interviu: „Nu sunt un cotropitor al personajelor. Am avut imensa bucurie să mă ducă personajele pe mine, să fiu primul lor spectator. Eu văd spectacolul şi văd scenariul de film la care lucrez, nu pun replica în gura personajului. Replicile sunt cele ale personajului meu, nu ale mele. Când scriu, replicile astea îmi vin în minte, personajele sunt vii și asta se simte. Ele nu rostesc numai vorbe“.

Piesa În oglindă face parte din volumul Ultima dorinţă. Comédii, apărut la editura Polirom în 2018, cuprinzând încă patru texte Viața de familie văzută din interior, La vita è bella, Luminița de la capătul tunelului și Viața la Mica publicitate.

Despre acest spectacol, regizoarea Andreea Iacob declară: „În oglindă este o meditație asupra întâlnirilor. În spectacolul nostru, căutăm o anumită întâlnire și urmărim drumul personajului, Matei, spre această întâlnire, cu toate ocolișurile pe care el le încearcă pe acest traseu. De asemenea, este o investigație a temporalității, a prezentului (și a prezenței). Avem un personaj pe care l-am invitat să se privească, în trecutul și prezentul său, trecut și prezent care se întrepătrund mereu, mâzgălindu-se și clarificându-se reciproc“.

Întâlnirea cu Dan Chiorean a fost, la rândul ei, pentru regizoare, o căutare: „Lucrul la acest spectacol a fost o miză în sine și ne-a bucurat pe amândoi faptul că a devenit un proces. Dan și personajul lui, Matei, și eu, împreună cu ei, a trebuit să ne întâlnim și să investigăm parcursul acestui personaj și propriile noastre procese și căutări. Pentru mine, provocarea principală a fost să scormonesc în potențialul actorului Dan Chiorean. Ca noi toți, și el are în jurul și în interiorul lui, numeroase «porți» pe care nu le-a deschis. Noi am făcut câțiva pași dincolo de câteva dintre porțile acestea și ne-am întors întotdeauna cu răspunsuri și energii noi din acele mici călătorii, chiar și atunci când acestea nu au fost neapărat întâlniri blânde. Dan este un actor și un om extrem de practic și cerebral. A fost o provocare să vedem împreună în ce măsură avea să accepte o scufundare în lumi mai puțin palpabile. Și a meritat! Ne-am jucat de-a viața, căutând-o, și sper că această călătorie a lui Matei în propria sa viață să devină o oglindă apetisantă pe ecranele spectatorilor“.

Te-ar putea interesa si

Comenteaza