Protest al medicilor de la Spitalul Județean Cluj

by admin

Protest al medicilor de la Spitalul Clinic Județean de Urgență Cluj-Napoca. Chirurgii de pe secția de chirurgie plastică refuză gărzile, după ce conducerea spitalului a interzis accesul rezidenților în sălile de operație, iar medicii trebuie să se descurce singuri. În aceste condiții, mulți chirurgi spun că nu mai fac față situației și se tem să opereze singuri.

„Nimeni, niciunul dintre colegii din gărzi din exterior şi noi, nu doreşte să îşi asume responsabilitatea actului medical de a lucra singuri, de a opera singuri. Suntem Cluj-Napoca şi nu există gardă de chirurgie plastică?! Practic noi nu mai avem ajutoare, nu mai avem cu cine să intrăm în operaţie. Staţi că vorbim de Cluj-Napoca unde vin traumatisme complexe”, a explicat medicul Lucian Fodor, pentru Mediafax.

Conducerea spitalului spune că a început demersurile pentru a permite medicilor rezidenți să revină la compartimentul de chirurgie plastică.

„Ne adaptăm la noile cerinţe şi accesul studenţilor este eşalonat. Medicii nu au o justificare să facă această grevă pentru că ei sunt dintotdeauna răspunzători de actul medical din secţia în care îşi desfăşoară activitatea. Nu am încălcat nicio clauză contractuală între aceştia şi instituţia noastră, ci dimpotrivă noi vrem să îi sprijinim şi pentru acest lucru am început demersurile ca ei să poată fi asistaţi în activitatea lor de medicii rezidenţi”, a declarat Claudia Gherman, managerul Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Cluj.

Te-ar putea interesa si

2 comentarii

Conducerea Spitalului Județean își arată disponibilitatea pentru a găsi o soluție în cazul chirurgilor de pe secția de Chirurgie Plastică 02/03/2021 - 14:52

[…] urma scandalurilor care s-au declanșat la Spitalul Județean pe motiv că Secția de Chirurgie Plastică nu este inclusă pe lista spitalelor pentru pregătire în rezidențiat, conducerea executivă a […]

Raspunde
BOCICA LGIA 04/02/2023 - 23:23

AR FII .FOARTE BINE SA FIE SI URGENTA LA .CHIRIRGIE PLASTICA ! UN ORAD ASA DE MARE !PACAT

Raspunde

Comenteaza