Studenții din principalele orașe universitare organizează astăzi un protest simultan împotriva măsurilor de austeritate anunțate de Guvernul Cîțu. Aceștia sunt nemulțumiți de propunerea de eliminare a gratuității pentru transportul pe calea ferată.
”Voi cu trenul înainte, noi cu trenul înapoi” sau ”Pierdem trenul spre educație” au punctat câteva zeci de studenți care protestează astăzi, la – 10 grade Celsius, în fața Prefecturii Cluj.
“Nu mi se pare o măsură benefică, în ideea în care oricum studenții călătoreau prea puțîn în alte scopuri decât acela de a merge acasă, așa că nu cred ca subvenția a fost unul dintre motivele determinante de creștere a deficitului bugetar. Exista tineri care din cauza prea multor costuri fie nu urmează facultatea, fie renunță la gândul de a continua școala. Tinerii ar trebui sprijiniți nu doar moral, ci și financiar.”, a afirmat Miruna, studenta la drept la UBB.
“Sincer mi se pare o nedreptate ceea ce s-a întâmplat. Cred că măcar atât meritau și studenții pentru că nu avem trenuri de înaltă calitate încât să zici că le-au oferit cine știe ce. Mulți colegi mergeau cu trenul fiindcă e gratuit și pur și simplu nu își permit să meargă cu autobuzul sau cu mașina, darămite să aibă mașina lor. Sunt studenți care se descurca doar din bursă și măcar la transport să aibă gratuitate”, a spus Maria – studentă la sociologie și asistență socială.
Și studenții din Alba s-au adunat la o acțiune de protest în fața Instituției Prefectului, pentru a discuta într-un mod pașnic cu reprezentanții vieții politice, în urma deciziei Guvernului de a limita accesul lor la gratuitatea de a călători cu trenul spre localitățile de domiciliu.
Zilele trecute, premierul Ludovic Orban a precizat că Guvernul intenționează să păstreze gratuitatea pentru studenți doar pentru ruta dintre localitatea de domiciliu și cea în care studiază, în timp ce pentru alte rute vor fi reduceri de 50% la transportul cu trenul.