Electric Castle ajunge, astăzi, în a treia zi a ediției a 10-a, iar participanții se pregătesc
să marcheze propriile recorduri în distanțe parcurse între cele 10 scene din festival.
Provocarea zilei va fi să ajungă la toate concertele pe care nu vor să le rateze. Bring
Me The Horizon, Paolo Nutini. DJ Diesel (aka Shaquille O’Neal) probează că nu trebuie
să alegi între rock, folk pop sau dub step, ci doar să te bucuri la maximum de ele.
Joi, domeniul Banffy a vibrat în ritmuri afrobeat: „Acesta nu este Electric Castle, aceasta
este o petrecere Rema” („This is not Electric Castle, this is Rema party”). Iar Rema s-a ținut
de cuvânt și a convins chiar și spectatorii ce, poate, l-au descoperit abia aseară, că merită
să intre în rândul numelor mari din muzică. Miezul nopții i-a surprins pe festivalieri între
Lebanon Hanover și Bonobo, pentru ca petrecerea să continue, până dimineața, alături de
Apashe și super DJ-ul francez Kungs. În total, 53.000 de oameni au fost prezenți la Electric
Castle în a doua zi de festival.
FOTO:
Cinci camioane cu echipament au sosit, în România, doar pentru concertul Bring Me The
Horizon de vineri seara. Britanicii sunt printre cele mai iubite trupe din istoria Electric Castle,
iar fanii sărbătoresc nu doar revenirea lor, pentru a treia oară, la Bonțida, ci și un album nou
și unul dintre cele mai bune show-uri rock din acest an. Va fi greu de plecat, astăzi, de la
scena principală pentru că Nina Kravitz a pregătit un set lung, iar nimeni nu vrea să rateze
vreo apariție a reginei techno.
Comedy Club și EC Talks conduc, pentru moment, în topul preferințelor festivalierilor pentru
activitățile de zi, în concurență cu activitățile sportive. Terenurile de baschet și volei
găzduiesc meciuri chiar și la miezul nopții, în total organizatorii au pregătite peste 60 de
activități pentru cei ce vor să aibă o zi activă în Electric Castle.