Pumni și cuțite într-un supermarket din Florești! Patru tineri au fost reținuți

by Christian Suciu

Polițiștii clujeni au reținut patru tineri cu vârste cuprinse între 19 și 20 de ani după ce aceștia s-au luat la bătaie cu cuțitele într-un supermarket aflat pe strada Sub Cetate din Florești.

” Având în vederea agresiunea din data de 8 ianuarie a.c., comisă în comuna Florești, polițiștii au efectuat o serie de activități investigativ-operative în cauză, ce au condus la identificarea tuturor persoanelor implicate, fiind vorba de 4 tineri cu vârste cuprinse între 19 și 20 de ani.

Mijloacele de proba administrate până în acest moment nu au putut stabili în mod cert care dintre persoanele participante a provocat starea conflictuală si dacă acțiunea de agresiune prin folosirea unui obiect tăietor-înțepător a fost în condițiile legitimei apărări.

Astfel, în acest moment persoanele care au suferit leziuni traumatice ca urmare a tăieturilor sunt cercetate în cadrul anchetei și se verifică condițiile unei legitime apărări cu privire la persoana care a provocat aceste leziuni. Polițiștii continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de vătămare corporală gravă și loviri sau alte violențe.”, au transmis reprezentanții IPJ Cluj.

Te-ar putea interesa si

Comenteaza