Raed Arafat avertizează: Dacă situația se înrăutățește, relaxarea restricțiilor s-ar putea amâna

by admin

Președintele Klaus Iohannis a anunțat relaxarea restricțiilor și a măsurilor de distanțare socială începând cu data de 15 mai, iar românii abia așteaptă ca viața să revină la normal. Șeful Departamentului pentru Situații de Urgență trage însă un semnal de alarmă. Raed Arafat avertizează că restricțiile de circulație ar putea fi prelungite și după mijlocul lunii viitoare.

„Nu putem astăzi, când suntem încă în aprilie, să spunem că pe 15 mai vor fi luate cutare măsuri. Sunt unele deziderate, pe care nu trebuie să le transformăm în speranțe pentru oameni până nu vedem cum evoluează în următoarele două săptămâni și care depind foarte mult de respectarea măsurilor care sunt impuse în perioada asta. Mai avem aproximativ două săptămâni și către sfârșitul celor două săptămâni, înainte de 15 mai, o să se cristalizeze realmente situația, ce decizii vor fi luate, ce poate fi relaxat. Sper ca oamenii să ne înțeleagă. Acest lucru e foarte greu de făcut și dacă acum începem să dăm măsuri clare care vor fi luate, că sigur se va lua, înseamnă că noi păcălim oamenii sau suntem iresponsabili. Trebuie să așteptăm să ne apropiem cât de mult de perioada respectivă ca să spunem ce măsuri se vor lua. Dacă vedem că situația se înrăutățește, s-ar putea să nu mai fie 15 mai”, a declarat, la Antena 3, medicul Raed Arafat.

Șeful DSU a explicat că totul depinde de modul în care va evolua situația epidemiologică din țara noastră.

„Noi insistăm să se respecte toate regulile. Dacă vedem că situația merge altfel decât sperăm, poate că măsurile pe care am vrut să le luăm nu le mai luăm. Trecem printr-o perioadă dificilă, dar mai avem de răbdat două săptămâni. Dacă astea le răbdăm și vedem în data de 15 că situația e chiar ok, atunci e un lucru bun pentru toți că pot începe măsurile de relaxare graduală, cu măsurarea impactului între măsurile respective și luând măsurile cele mai puțin riscante la început și, încet-încet, creștem gama măsurilor de relaxare. Dacă începem înainte de 15 și ne bucurăm o săptămână că nu a fost nimic și brusc ne trezim într-o săptămână- două că avem deja mii de cazuri, că avem sute de cazuri în Terapie Intensivă și ne transformăm în alt scenariu, va fi mult mai rău”, a mai declarat Arafat.

Din cauza epidemiei de COVID-19, în România a fost instaurată starea de urgență, până pe data de 14 mai. Autoritățile au lăsat să se înțeleagă faptul că starea de urgență nu se va prelungi după această dată, iar măsurile de distanțare socială ar putea fi relaxate.

Te-ar putea interesa si

1 comentariu

Ilea 28/04/2020 - 12:10

Ia mai du-te tu mai angajatul nostru sa nu-ti zic unde !!!!!
Ce-i cu vrajala asta, noi ne-am facut partea, voi ati dat chix, asumati-va vina si lasati-ne pe noi sa ne vedem de ale noastre!
Sub nici o forma nu suntem pregatiti sa mai induram pe seama amatorismului vostru.

Raspunde

Comenteaza