Răzvan Cherecheș: ”Vom avea valul 4, dar secțiile ATI nu vor fi inundate”

by Cristina Mihaila

Expertul UBB în politici de sănătate publică Răzvan Cherecheş spune că ne putem aștepta și la un al 4-lea val al pandemiei de coronavirus, spre finalul acestui an. Cu toate acestea, impactul asupra spitalelor va fi mai mic, datorită campaniei de vaccinare, care până atunci ar trebui să atingă o proporție mai mare din populația țării.

”Bineînţeles că va exista un val patru , este sezonalitatea virusului respirator. În momentul în care vremea se va răci din nou şi vom reintra în case vom începe din nou să ne infectăm, să transmitem infecţia. Sigur, vor fi numere semnificativ mai mici, dar vom vedea o creştere faţă de perioada verii, pentru că deja de peste două luni, din momentul în care se va încălzi vremea şi vom ieşi din case, vom începe să stăm cu geamul deschis, va începe să scadă rata de transmitere a virusului şi probabil cam la o lună, o lună și jumătate din momentul în care se va încălzi vremea va începe să se vadă efectul şi în secţiile de terapie intensivă, unde va scădea numărul de persoane internate”, a afirmat Răzvan Cherecheş, duminică seară, la Digi 24.

Te-ar putea interesa si

Comenteaza