Relaxare în grădina-restaurant din centrul Clujului. ”Chiar dacă aici este o străduță mai cotită, cred că asta aduce plus valoare locației, deoarece îți oferă intimitate”

by admin

Ascunsă, dar totuși atât de populară, Casa Boema este acum unul dintre cele mai apreciate restaurante din Cluj. Construită în urmă cu aproape 2 secole, celebra clădire de patrimoniu de pe strada Iuliu Maniu nr.34 a fost lăsată ani de zile în paragină, până când, în 2013, a fost retrocedată proprietarilor de drept și reamenajată de arhitectul Cristian Corvin. Elementele rustice și cele contemporane se îmbină acum armonios în sala principală, dar adevărata atracție este grădina interioară, care are aproximativ 800 mp. O oază de liniște și de verdeață în inima orașului, la doi pași de Biserica Sfântul Mihail, este mai mult decât ți-ai putea dori într-o zi toridă de vară.

„Am fost atrași de clădirea în sine, de frumusețea curții, de oaza de liniște din centrul aglomerat al Clujului. În 2013 au început lucrările de reamenajare sub denumirea de Casa Boema. La începutul verii 2014, proprietatea a fost repusă în funcţiune prin redeschiderea grădinii. De când s-a redeschis, s-a gândit fructificarea spațiului de la mansardă, iar atunci când lucrările au fost finalizate în vara lui 2014, am și organizat două  nunți și mai multe evenimente corporate. Multe solicitări am avut din partea clienților care au petrecut momente relaxante pe terasă și în restaurant, care au apreciat nota personală și atmosfera intimă creată în fiecare spațiu. Casa Boema oferă experiențe aparte, paharul de vin la o masă cu prietenii sau partenerii de afaceri le vedeam ca parte dintr-o poveste contemporană, dar ancorată în trecut, pentru că inspirația a venit de la catedrala gotică, de secol XIV, aflată în apropierea casei”, declară managerul de evenimente Casa Boema, Laura Pop.

Meniul este unul variat și axat pe bucătăria internațională: de la preparate tradiționale românești, la mâncăruri mexicane sau arabe. Printre preferatele clienților sunt coastele afumate de porc, o delicatesă foarte solicitată datorită gustului unic de arome, dar și clasicul burger: „Dacă e să povestim de specialități, trebuie menționat faptul că noi schimbăm meniul de două ori pe an. Așadar suntem într-o continuă schimbare spre testarea cerințelor consumatorului de la rețete noi, până la inovații. Mie îmi plac foarte mult coastele de porc pe care chiar le recomand. Sunt afumate și reprezintă o preferință în cerințele clienților, însă este și trendul burgerilor”, explică managerul restaurantului, Horațiu Moldovan.

De altfel, Casa Boema este unul dintre cele 10 restaurante din Cluj recomandate de către celebrul ghid Gault&Millau. Așadar, arome delicioase într-un decor special.

 „Oricine se simte așa mai boem ne cam calcă pragul. Terasa ar fi categoric unul dintre punctele noastre forte, iar restaurantul și tot ce înseamnă patina timpului care a fost păstrată în design și calitatea produselor, implicit a serviciilor. Ca poziționare, chiar dacă aici este o străduță mai cotită, cred că asta aduce plus valoare locației, deoarece îți oferă intimitate ”, spune Horațiu Moldovan.

Dacă vă întrebați de ce să le călcați pragul, iată câteva dintre principalele motive: „De ce să vină lumea aici? Păi cred că datorită patinei timpului și locației Boema care este inedită. De-a lungul vremii s-a adresat doar alimentației publice. Vorbim aici despre anumite specialități inserate în meniul periodic și mai bine zis de două ori pe an, lucrând la sezonalitatea meniului până la seriviciile de calitate și ambianța plăcută în care să te simți bine câteva ore cu prietenii sau de ce nu, la o discuție de business”, încheie Horațiu. 

Te-ar putea interesa si

Comenteaza