CFR Cluj a încheiat la egalitate, scor 0-0, partida disputată ieri seară împotriva formației bieloruse Neman Grodno, din prima manșă a turului II preliminar al Conference League. Clujenii ar fi putut beneficia de o lovitură de la 11 metri în minutul 71 al partidei când Meriton Korenica a fost faultat în careu de portarul advers însă tușierul a ridicat fanionul pentru ofsaid la atacantul kosovar al CFR-ului.
”Eu stiu ce meci va fi la retur. Echipele din spaţiul sovietic sunt foarte fizice şi agresive, bine organizate. N-au riscat nimic, au jucat simplu. Prima repriză a fost echilibrată, cu ocazii de ambele părţi. În partea secundă am fost superiori, am făcut presiune.
Am avut şi două faze de penalty, pe care vreau să le revăd. Astăzi nouă ne-a lipsit VAR-ul. Acel gol ne putea aduce victoria. Asta e, ştim la ce să ne aşteptăm în retur.”, a transmis antrenorul lui CFR Cluj, Dan Petrescu în urma partidei din Gruia.
sursa:primasport.ro