Restricții de circulație în Florești. O parte din strada Răzoare se închide până în septembrie

by admin

Primăria comunei Florești a anunțat impunerea unor restricții de circulație pe strada Răzoare. Restricțiile vor intra în vigoare de astăzi și vor fi valabile până în luna septembrie, la începutul anului școlar. 

„Continuare lucrări pe sectorul de drum cuprins între strada Răzoare nr. 201- spre zona Metro – strada Răzoare nr. 7. Restricții de circulație instituite în perioada 16 august – 2 septembrie a.c. pe strada Răzoare, pentru lucrări de creare infrastructură rutieră, asfaltări si schimbare cămine carosabile și tratare ape pluviale. Pentru ca lucrările să poată fi derulate în cel mai scurt timp și în cele mai bune condiții, până la începerea noului an școlar, circulația va fi oprită pe sectorul de drum amintit”, au transmis reprezentanții Primăriei. 

Ruta ocolitoare pentru evitarea zonei este: strada V. Gârboului – Răzoare – Crizantemelor.

Te-ar putea interesa si

Comenteaza