Primăria Cluj-Napoca a anunțat restricționarea temporară a circulației pe o stradă din centrul orașului. Astfel, sâmbătă, 21.01.2023, între orele 8:00-10:00, vor fi efectuate lucrări de toaletare a arborilor situați pe aliniamentele străzii Gheorghe Șincai din municipiul Cluj Napoca.
Pentru efectuarea operațiunilor este necesară închiderea arterei de circulație auto, în intervalul menționat. Lucrările vor fi efectuate pentru îndepărtarea crengilor uscate, rupte și care afectează imobilele și rețelele de cabluri supraterane.