De mai mult timp în mass-media continuă să apară declarații ale reprezentanților guvernamentali prin care se susține ideea că prevederea din legea 127/2019, referitoare la majorarea punctului de pensie la 1 septembrie 2020 nu se va putea respecta.
Având în vedere acest fapt, Asociația Pensionarilor de la Cluj a trimis un protest domnului Prim-ministru prin care a cerut respectarea Legii, însă Asociația nu a primit răspuns.
Conform președintelui asociației de la Cluj, Ioan Constantinescu, Federațiile Naționale ale organizațiilor celor peste 5 milioane de pensionari au cerut Primului Ministru să includă de urgență în agenda sa de lucru o întâlnire cu președinții federațiilor pentru clarificări. Solicitarea acestora a fost refuzată motiv pentru s-au hotărât să dea Guvernul în judecată.
„Avem suficiente argumente și temeinică motivație pentru a justifica solicitarea noastră. În primul rând, am obținut printr-o lege organică dreptul de a ni se majora valoarea punctului de pensie cu 40%. A veni după doi ani să spui că nu se poate aplica ceea ce a lucrat 2 ani cei mai buni specialiști este o gândire pe care nu o putem accepta. Dacă de pensiile speciale nu ne putem atinge pentru că este un drept câștigat, de ce de Legea 127, care este tot un drept câștigat, se poate cineva atinge? Ca urmare a refuzului Guvernului de a-i primi pe cei 3 reprezentanți și de a respecta legea s-a hotărât să fie dat în judecată Guvernul pentru refuzul său de a respecta legea. S-a hotărât să se solicite Federației Europene a Pensionarilor intervenții la Guvernul României pentru a obliga să se respecte Legea 127. În cazul în care nu se vor da curs acestor solicitări, cei peste 5 milioane de pensionari vor ieși în stradă. Nu suntem adepții acestei variante, dar trebuie pus piciorul în prag”, declară pentru Servus Cluj, Ioan Constantinescu, unul din fondatorii Asociaţiei Judeţene a Pensionarilor Cluj.