Dan Cărbunaru, purtătorul de cuvânt al Guvernului României a transmis că nu există îngrijorări în ce privește dimensiunea stocurilor de alimente existente în cadrul unei conferințe în cardurl căria a fost întrebat despre existența unei limite în privința stocurilor de alimente
” România se numără printre statele europene care au capacitatea, țara noastră are capacitatea de a gestiona nu doar aprovizionarea cu alimente pentru propriii cetățeni, ci, de ce nu, de a interveni în sprijinul altor state. Atât ministrul Agriculturii, cât și reprezentanții altor autorități ale statului român au reiterat acest lucru, iar pe fondul preocupărilor ridicate de agresiunea militară rusă în Ucraina, România are suficiente stocuri. Autoritățile de la București sunt în contact permanent cu retailerii și cei care gestionează lanțurile de aprovizionare și producătorii. Suntem in această situație nu as spune privilegiată, dar bună, cu toate acestea, pentru cetățenii României. Țara noastră are capacitatea de a-si gestiona foarte bine nevoile din aceasta perspectiva. Desigur, în măsura in care sunt necesare măsuri suplimentare, Guvernul va interveni. Deocamdată nu există nicio problemă în acest sens, ca atare, acest lucru se vede atât în lanțul de aprovizionare, cât și în evaluarea stocurilor pe care autoritățile le realizează în prezent.” a declarat purtătorul de cuvânt al Guvernului, Dan Cărbunaru.