Locuitorii din Florești care doresc să se implice în modernizarea zonei centrale a comunei au acum la dispoziție o aplicație pentru dispozitivele mobile. Prin intermediul aplicației, doritorii pot face propuneri și sugestii privind dezvoltarea zonei.
„Comuna noastră face parte dintr-un proiect național pilot de Urbanism participativ. Astfel, ca cetățean al Floreștiului poți face propuneri de modernizare direct în aplicația FURBAN. Asta înseamnă că te poți implica direct în cum arată viitorul comunei și poți veni cu sugestii de design care vor fi implementate.
Aplicația FURBAN este disponibilă, iar propunerile se pot transmite începând din acest moment. La finalul proiectului vom avea o propunere completă de modernizare și regenerare a acestei zone. Pentru a trimite propunerea ta te invităm să scanezi codul QR și să descarci aplicația”, au transmis reprezentanții Primăriei Florești.
Proiectul este realizat în parteneriat cu Zona Metropolitană Cluj, CIIC – Centrul de Inovare și Imaginație Civică, Municipiul Cluj-Napoca și Banca Mondială. Aplicația poate fi descărcată scanând codul de mai jos.