S-au făcut plățile! Peste 37.000 de români au primit sumele integral

by Oana Spiru

Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) a finalizat plata rentei viagere agricole aferente anului 2019, suma totală plătită către cei 37.532 de rentieri ridicându-se la 46,75 milioane de lei, a anunţat, miercuri, APIA.

„În perioada următoare, dar nu mai târziu de 30 noiembrie 2020, vor fi autorizaţi la plată şi moştenitorii care au solicitat plata rentei viagere agricole cuvenită rentierului pentru anul 2019, până la data decesului acestuia, conform documentelor depuse până la data de 15 octombrie 2020, în condiţiile legislaţiei specifice”, precizează agenţia într-un comunicat, conform capital.ro

În cazul în care sumele virate de APIA către rentieri sunt returnate în contul agenţiei din diverse motive, APIA poate relua plata acestora în termen de 3 ani de la data-limită anuală de plată (30 noiembrie al fiecăruia an), inclusiv în caz de deces al rentierului, către moştenitorii legali ai acestora având la bază documentele justificative aferente.
Potrivit sursei citate, bugetul naţional a fost sursa de finanţare a rentei viagere agricole aferente anului 2019.

Fermierii pot depune până vineri cererile pe Măsura 21

Pe de altă parte, APIA transmite că data limită pentru depunerea cererilor în cadrul în cadrul Măsurii 21 – Sprijin temporar cu caracter excepţional acordat fermierilor şi IMM-urilor care au fost afectaţi în mod deosebit de criza COVID-19 este vineri, 23 octombrie, inclusiv.

„Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură reaminteşte fermierilor că termenul limită de depunere a cererilor de sprijin în cadrul Măsurii 21 – Sprijin temporar cu caracter excepţional acordat fermierilor şi IMM-urilor care au fost afectaţi în mod deosebit de criza COVID-19 din Programul Naţional de Dezvoltare Rurală (PNDR) 2014 – 2020, respectiv în sectorul zootehnic – bovine, sectorul zootehnic – ovine şi/sau caprine, dar şi în sectorul vegetal – legume-fructe şi cartofi, este 23 octombrie 2020, inclusiv”, se menţionează în comunicatul APIA.

În cadrul acestei măsuri, din 25 septembrie 2020 şi până în prezent au fost depuse 43.532 cereri de sprijin, pentru un număr de 578.281 capete în sectorul zootehnic – bovine, 38.597 cereri pentru un număr de 8.456.811 capete în sectorul zootehnic – ovine şi/sau caprine şi 44.428 cereri pentru o suprafaţă de 68.674 hectare în sectorul vegetal – legume-fructe şi cartofi, se precizează în comunicatul APIA.

Te-ar putea interesa si

Comenteaza