S-au încheiat lucrările la DJ 108C Mănăstireni- Călata-Mărgău. Peste 23 de kilometri au fost asfaltați

by Christian Suciu

Lucrările de reabilitare și modernizare de la Drumul Județean DJ 108C Mănăstireni-Călata-Mărgău au fost finalizate înaintea termenului prevăzut. Sectorul de drum asfaltat în cadrul proiectului are o lungime de 23 de kilometri și este situat între km 36+050 și km 59+000.

”Am finalizat cu mult înaintea termenului stabilit o investiție majoră, extrem de importantă pentru dezvoltarea acestei zone a județului, cu efecte directe și imediate atât în ceea ce îi privește pe localnici, cât și pe turiștii care vizitează zona montană a Clujului. Prin modernizarea infrastructurii acestui drum am realizat o legătură utilă şi rapidă între drumurile naționale DN1 şi DN1R şi, de asemenea, am facilitat traficul rutier spre zonele turistice din Munţii Apuseni pe direcţiile Fântânele – Beliş şi Răchiţele – Doda Pilii – Ic Ponor.”, a transmis Președintele CJ Cluj, Alin Tișe.

Lucrările de modernizare și reabilitare au fost finanțate atât din fonduri europene, cât și din fondurile proprii ale forului administrativ județean. Operațiunile au constat în lucrări de modernizare a platformei drumului pe toată lungimea sectorului, consolidarea a trei porțiuni instabile de drum, dar și lucrări de reabilitare a suprastructurii și infrastructurii a nu mai puțin de șapte poduri.

Totodată, au fost executate lucrări de asigurare a scurgerii apelor și a esteticii rutiere, precum și de semnalizare și marcaje rutiere.

Te-ar putea interesa si

1 comentariu

Comenteaza