Au intrat în vigoare noi reguli privind internarea și circuitul pacienților suspectați sau confirmați cu COVID-19. Modificările sunt prevăzute într-un ordin al ministrului Sănătății publicat miercuri seara în Monitorul Oficial. Ordinul privește modalitatea de aplicare de către Direcțiile de Sănătate Publică, de către INSP, spitale, serviciile de ambulanță și medicii de familie a măsurilor în situația de risc epidemiologic generată de COVID-19.
Potrivit documentului, un pacient care are simptome de infecție respiratorie acută, rămâne la domiciliu, sună la 112 și la medicul de familie, apoi așteaptă ambulanța, care îl va transporta la o unitate medicală pentru o examinare a simptomelor. Dacă deja are simptome grave, este internat în spital, unde i se acordă îngrijiri și i se face testul pentru COVID-19. Dacă are simptome uzuale, i se recoltează probe pentru test, după care rezultatul va fi trimis la DSP și DSP-ul comunică rezultatul pacientului, scrie Digi24.
O altă modificare privește pacienții care au simptomatologie de COVID, pe care medicii o pot vedea la un CT sau în urma unei radiografii. Aceștia pacienți vor fi tratați ca și pacienții COVID, chiar dacă testul este negativ. Testul va fi repetat ulterior în 48 de ore. Pacienții confirmați cu COVID-19 sunt direcționați apoi de către DSP-uri, tot prin serviciile de ambulanță, pentru evaluare la spitale. Transportul lor se prioritizează în funcție de gravitatea pacientului respectiv.
Pacienții asimptomatici, dar fără modificări biologice pot fi izolați în spital sau acasă, în funcție de ce decide medicul, iar pacientul asimptomatic cu factori de risc sau forme ușoare poate fi izolat în spitalele de fază 1 sau 2 sau acasă, decizia aparținând tot medicului. Formele medii și severe vor fi internate în spitale care au terapie intensivă, iar perioada de internare o stabilește medicul. Dacă stau în izolare acasă, vindecarea acestora va fi declarată de medicul de familie, iar retestarea lor după 14 zile nu va mai fi necesară.