Salonul Internațional al Cercetării Științifice, Inovării și Inventicii PRO INVENT, se va desfășura online, în perioada 18 – 20 noiembrie 2020.
Aflat la cea de-a XVIII-a ediție, salonul reunește peste 50 de entități participante din rândul universităților, institutelor, centrelor de cercetare, clusterelor, firmelor, precum și persoanelor fizice, care au înscris pentru jurizare peste 400 de invenții. Evenimentul se va desfășura pe o platformă interactivă unde participanții, juriul și publicul vizitator se vor conecta prin intermediul aplicației zoom. În cadrul salonului are loc Conferința Cercetării din Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca (UTCN) care reunește teme de actualitate în domenii precum robotică medicală, vehicule inteligente, eficiența energetică, sisteme CLOUD și conducere autonomă, toate abordate în workshop-uri deschise publicului larg prin intermediul platformei Microsoft Teams. Și în acest an, publicul regăsește în cadrul salonului, expoziția lucrărilor de artă ale studenților de la centrul Universitar Nord Baia Mare, precum și secțiunea dedicată prezentării structurilor de cercetare din UTCN.
Detalii privind programul salonului, workshop-urile din cadrul Conferinței Cercetării, link-urile de conectare, precum și alte detalii legate de eveniment se regăsesc accesând https://proinvent.utcluj.ro/.