Un rezultat de excepție, cu cea mai bună clasare de până acum, a obținut echipa Dacia a salvatorilor montani din România, care a ocupat 𝙡𝙤𝙘𝙪𝙡 𝙖𝙡 𝙩𝙧𝙚𝙞𝙡𝙚𝙖 𝙙𝙞𝙣 𝟕𝟐 𝙙𝙚 𝙚𝙘𝙝𝙞𝙥𝙚 din șapte țări 𝙞𝙣 𝙘𝙖𝙙𝙧𝙪𝙡 𝙘𝙤𝙣𝙘𝙪𝙧𝙨𝙪𝙡𝙪𝙞 𝙙𝙚 𝙥𝙧𝙚𝙜𝙖𝙩𝙞𝙧𝙚 𝙥𝙧𝙤𝙛𝙚𝙨𝙞𝙤𝙣𝙖𝙡𝙖 𝙖 𝙨𝙖𝙡𝙫𝙖𝙢𝙤𝙣𝙩𝙞𝙨𝙩𝙞𝙡𝙤𝙧 – 𝘿𝙤𝙡𝙤𝙢𝙞𝙩𝙞 𝙍𝙚𝙨𝙘𝙪𝙚 𝙍𝙖𝙘𝙚.
Salvamontistul Răzvan Potîng, din cadrul Serviciului Public Salvamont-Salvaspeo Cluj, a fost unul din cei patru membri ai echipei Dacia, care a concurat cu elita salvatorilor montani din Europa, reuniți în Italia, în Dolomiti, pentru a participa la acțiunile de pregătire profesională a salvamontiștilor.
Răzvan Potîng este la cea de a treia participare în prestigioasa competiție, care a constat în parcurgerea de trasee montane de diverse tipuri și folosirea tehnicilor alpine și de salvare montană.
Salvamontiștii din România au mai fost reprezentați de echipa Carpați, care s-a clasat pe locul 11, echipa Valahia, care s-a clasat pe locul 26, iar echipa mixtă, formată din salvatori români și italieni numită Amicizia, s-a clasat pe locul al 13-lea.
Astfel, salvamontiștii din cadrul serviciilor Salvamont din Gorj, Prahova, Poiana Brașov, Hunedoara, Cluj, Sibiu, Zărnești și Dâmbovița au participat la finele săptămânii trecute, la concursul național profesional al salvatorilor montani italieni, Dolomiti Rescue Race, concurs tehnico-aplicativ cu participare internațională – cel mai mare de acest gen organizat cu specific de vară. Alături de cele peste 60 de echipe din Italia, la eveniment au participat și echipe de salvatori montani din țări cu mare tradiție în salvarea montană din Europa.
Salvamontiștii români au participat cu trei echipe: Dacia, Carpați și Valahia, plus un echipaj comun cu salvatorii italieni în echipa Amicizia, echipă special constituită pentru a marca faptul ca prietenia dintre salvatori este mai presus decât performanța sportivă.
Politica de formare și dezvoltare profesională continuă a salvatorilor montani derulată de noua conducere a Salvamont România a dus la încheierea unui parteneriat durabil cu structura similară din Italia concretizat de-a lungul anilor cu numeroase schimburi de experiență între structurile de salvare montană, schimburi de cursanți și instructori în cadrul școlilor de salvare, invitații și participări la conferințe de profil.
În săptămâna ce va urma acestei competiții, salvamontiștii români vor continua să desfășoare diverse activități de pregătire profesională alături de salvatorii montani din Italia, activități cuprinse în calendarul de schimburi de experiență încheiat între conducerea structurilor de salvare montană dintre cele două țări și vor participa de asemenea, la festivitățile ocazionate de aniversare a 70 de ani de activitate a CNSAS – Corpul Național de Salvare Alpină și Speologică Italian.
România, prin Salvamont – singura structură de salvare montană din țară, este apreciată de către organizații similare din alte țări pentru cadrul legislativ foarte bun și cuprinzător în ceea ce privește desfășurarea acestei activități, pentru soluția de desfășurare a activității în structură mixtă (angajați și voluntari), pentru sistemul de formare profesională, precum și pentru faptul că este prima țară din Uniunea Europeană care a reușit reglementarea acestei profesii.
Salvamont România este singura structură de salvare din România membră cu drepturi depline în cele trei mari organizații de salvare: Comitetul Internațional de Salvare montană CISA IKAR, F.I.P.S. – Federația Internațională a Patrulelor de Schi și IEDO – Organizația Internațională a Salvatorilor cu Drone. Astfel, salvamontiștii români se bucură de o reputație foarte bună în rândul țărilor cu servicii de salvare montană și reușesc să mențină întotdeauna această activitate „la înălțime”.