Începând de luni, 10 iunie a.c., și până vineri, 14 iunie inclusiv, Asociația Concrete Rockers derulează proiectul „𝑆𝑎̆𝑝𝑡𝑎̆𝑚𝑎̂𝑛𝑎 𝐶𝑢𝑙𝑡𝑢𝑟𝑖𝑖 𝐻𝑖𝑝-𝐻𝑜𝑝 – 𝑐𝑢𝑟𝑠𝑢𝑟𝑖 𝑑𝑒 𝑚𝑢𝑧𝑖𝑐𝑎̆, 𝑑𝑎𝑛𝑠 𝑠̦𝑖 𝑑𝑒𝑠𝑒𝑛 𝑝𝑒𝑛𝑡𝑟𝑢 𝑡𝑖𝑛𝑒𝑟𝑖𝑖 𝑑𝑖𝑛 𝐶𝑙𝑢𝑗-𝑁𝑎𝑝𝑜𝑐𝑎”. Inițiativa este susținută de Consiliul Județean Cluj prin intermediul finanțărilor nerambursabile, ca urmare a selectării acesteia printre câștigătorii din acest an.
Obiectivul principal al proiectului este acela de a iniția tinerii într-o cultură vibrantă și în continuă creștere, care să le dezvolte laturile artistice și sociale. Persoanele care vor lua parte la eveniment vor beneficia de ateliere de Dj-ing, Breaking, Desen, Hip Hop și Teorie muzicală. Pe lângă ateliere aceștia vor participa la mai multe activități de echipă și workshop-uri care îi vor ajuta în procesul de învățare.
Grupul țintă în realizarea proiectului include peste 15 copii din casele de tip familial „Căsuța Bucuriei” și „Aksza” din Cluj-Napoca, precum și tineri din Cluj pe baza înscrierilor și în limita capacității spațiului de desfășurare a proiectului.
Evenimentul se va desfășura la Concrete Spot, pe strada Caracal nr. 3. ℹ Informații suplimentare la adresa: cnrtrockers@gmail.com.