Sarea și piperul alegerilor locale: chef Paul Siserman și-a depus candidatura pentru Primăria Cluj-Napoca

by Cristina Mihaila

Din bucătărie, la primărie. Este cea mai nouă rețetă propusă de Paul Siserman, cunoscut bucătar și fost concurent ”MasterChef” în 2014. Acesta a anunțat că și-a depus candidatura pentru funcția de primar al orașului Cluj-Napoca și are toate șansele să ”condimenteze” puțin alegerile locale din 27 septembrie.

”De câte ori vi s-a întâmplat să suferiți o nedreptate din partea sistemului și să vă spuneți “gata, trebuie să mă implic, nu mai pot sta de-o parte!”? De câte ori nu v-ați mușcat buzele de frustrare pentru că știați că se poate mai mult, dar nu există viziune? Știți cine sunt, ce am făcut și ce fac. (…) În perioada stării de urgență, făcând parte din cea mai lovită industrie de pandemie, HoReCa, am înțeles cât de important e ca, în situațiile critice, să decizi în favoarea celor pe care îi administrezi, pe care îi ghidezi. Tot atunci am luat o decizie: gata, mă implic. Dragilor, voi candida la Primăria Municipiului Cluj-Napoca din partea ALDE, singurul partid care a acceptat condițiile MELE și valorile care mă conduc. Din punctul meu de vedere, acum, mai mult ca oricând, contează OMUL și nu partidul”, a anunțat chef Paul Siserman.

Programul de candidatură se bazează pe câteva ingrediente principale: ”Susținerea business-urilor locale prin scutirea de la impozit timp de doi ani a clădirilor unde își desfășoară activitatea, astfel încât sa își poată renegocia chiriile imense. Suspendarea chiriilor timp de doi ani pentru terasele aflate pe domeniul public. Identificarea unor soluții (ele există) pentru traficul sufocant- Rezolvarea crizei (e o criză!) a salubrității”, susține candidatul ALDE.

Acesta mai face referire la planul de urbanism și la construirea unui centru medical ”la standarde actuale”. Câți clujeni vor ”gusta” programul lui de candidatură vom afla după 27 septembrie.

Te-ar putea interesa si

Comenteaza