Șase noi localități din județul Cluj vor intra de miercuri în scenariul roșu, după ce rata de incidență a cazurilor de COVID-19 în ultimele 14 zile a depășit pragul de 3 cazuri la mia de locuitori. Este vorba de orașul Huedin și de comunele Apahida, Baciu, Borșa, Chinteni și Jichișu de Jos.
Astfel, potrivit hotărârii Comitetului Județean pentru Situații de Urgență, începând de miercuri, 28 octombrie, ora 00:00, în cele 6 localități se vor aplica următoarele măsuri de prevenire a răspândirii COVID-19:
- se instituie obligația purtării măștii de protecție, astfel încât să acopere nasul și gura, pentru toate persoanele care au împlinit vârsta de 5 ani, în toate spațiile publice deschise;
- organizarea și desfășurarea activității cinematografelor, instituțiilor de spectacole și/sau concerte este interzisă;
- activitatea cu publicul a operatorilor economici care desfășoară activități de preparare, comercializare și consum al produselor alimentare și/sau băuturilor alcoolice și nealcoolice, de tipul restaurantelor și cafenelelor, în interiorul clădirilor, este interzisă;
- activitatea restaurantelor și a cafenelelor din interiorul hotelurilor, pensiunilor sau altor unități de cazare, este permisă doar pentru persoanele cazate în aceste unități;
- pentru operatorii economici prevăzuți la punctele 3 și 4 se permite prepararea hranei și comercializarea produselor alimentare și băuturilor alcoolice și nealcoolice care nu se consumă în spațiile respective;
- prepararea, comercializarea și consumul produselor alimentare și băuturilor alcoolice și nealcoolice sunt permise în spațiile special destinate dispuse în exteriorul clădirilor, în aer liber (terase);
- nu este permisă activitatea în baruri, cluburi și discoteci;
- activitatea cu publicul a operatorilor economici licențiați în domeniul jocurilor de noroc este interzisă.
Aceste măsuri de vor aplica pe o perioadă de 14 zile. De asemenea, toate unitățile de învățământ preuniversitar din cele 6 localități vor trece în scenariul 3, adică orele se vor ține exclusiv online.
Foto: GettyImages