Se asfaltează Drumul Bistriței

by admin

Consiliul Județean Cluj a anunțat că se asfaltează drumurile județene 161G și 172A – Drumul Bistriței (Lot 1). Lucrările de remediere vizează tronsoanele situate pe drumul județean 172A limită cu județul Bistrița-Năsăud – Țaga, între km 33+000 și km 39+452, respectiv drumul județean 161G Sucutard – Chiriş – Petea – Palatca – Vaida Cămăraş – DN 16, între km 0+000 și km 18+406.

„Obiectivul nostru este ca în termenul de maxim patru luni alocat lucrărilor să obținem condiții normale de circulație pe aceste drumuri județene. În ceea ce privește continuarea lucrărilor de modernizare și reabilitare, pentru execuția acestora vom organiza o nouă licitație”, a transmis liderul CJ Cluj.

În funcție de starea în care se află tronsoanele de drum vizate, operațiunile constau în remedierea degradărilor structurale prin frezarea suprafețelor afectate și realizarea unui tratament bituminos, semnalizarea în mod corespunzător a întregului traseu, asigurarea colectării, scurgerii și evacuării apelor prin realizarea de șanțuri, dar și asigurarea stropirii cu apă în interiorul localităților în perioada caldă, pentru prevenirea apariției prafului în mari cantități.

Reamintim faptul că vechiul contract de execuție a lucrărilor de reabilitare și modernizare a DJ 172A și DJ 161G, încheiat cu Asocierea Societatea Napoca SA – Operes SRL, a fost reziliat din cauza nerespectării de către asociere a clauzelor contractuale asumate.

Te-ar putea interesa si

Comenteaza