Se deviază traseul unei secțiuni a Autostrăzii Transilvania. CNAIR a scos la licitație lucrările

by admin

Se deviază traseul unui sector al Autostrăzii Transilvania. CNAIR a transmis spre publicare în Jurnalul Oficial al UE anunțul de participare aferent contractului de achiziție publică pentru proiectarea și execuția lucrărilor de deviere a traseului dintre Nădășelu and Mihăiești.

„Lucrările aferente zonei cuprinse între km 10+009 și km 12+000 presupun devierea traseului spre aval, prin construirea unui viaduct cu lungimea de 1,2 km, fundat pe piloți forați de diametru mare, neafectând în niciun fel versantul care prezintă alunecări.

În ceea ce privește zona cuprinsă între km 21+406 și km 24+890, traseul autostrăzii se va devia în zona km 21+406,49 prin construirea unui viaduct cu lungimea de aproximativ 2 km, conducând la depășirea în aval a traseului DN 1F, precum și a cursului Pârâului Topa Mică, ajungând pe malul stâng al acestuia într-o zonă relativ plană. Racordarea la traseul existent se va realiza în zona km 24+890 al traseului inițial.

Devierea traseului acestui sector de autostradă se face în conformitate cu recomandările din cadrul Expertizei Tehnice.”, a transmis CNAIR.

Data limită pentru primirea ofertelor este 25.09.2023. Durata contractului este de 27 de luni, din care 9 luni perioada de proiectare și 18 luni execuția lucrărilor.

Valoarea estimată a contractului este de 1.114.273.701,00 lei fără TVA, sursa de finanțare fiind asigurată prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR). Licitația pentru atribuirea contractului de proiectare și execuție va fi vizibilă în SEAP ulterior publicării anunțului de participare în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

Te-ar putea interesa si

Comenteaza