Lansarea Orchestrei Regale de Tineret a Filarmonicii de Stat „Transilvania” aflată sub Înaltul Patronaj al Alteței Sale Regale Principele Radu și mentorată de maestrul Cristian Mandeal, va reprezenta o pepinieră de talente și un hub muzical inovativ. Cu o viziune avangardistă și o pasiune pentru diversitate, orchestra nu numai interpretează, ci și transformă spații consacrate și neconvenționale în arene vibrante ale artei sonore.
Am pornit de la ideea că între mediul academic și câmpul muncii trebuie să existe o legătură foarte strânsă, adică cei care vin, care oricum sunt foarte bine pregătiți, pentru că noi avem pepiniera în general de la Academia de Muzică Gheorghe Dima, să vină totuși cu un repertoriu, cu o bază, dar să primească și sfaturi, să aibă mentori. Practic acest proiect oferă și oportunități de job în ultimă instanță, pentru că este o pepinieră de unde noi ne vom selecta în viitor oamenii, a declarat Silvia Sbârciu, managerul Filarmonicii.
Ne bucurăm că Filarmonica de Stat “Transilvania” a avut inițiativa acestui proiect și bineînțeles că suntem bucuroși să facem un parteneriat cu Filarmonica, mai ales că ne dorim ca studenții noștri să beneficieze de un posibil loc de muncă, și ne interesează în primul rând dezvoltarea lor profesională, a transmis și Liviu Deac, decan al Facultății de muzică.
Azi, fie pe holurile Academiei de Muzică, fie în săli, răsunau acorduri și note. Iar emoțiile pluteau în aer. Cei 119 elevi și studenți înscriși, au dat însă, tot ce au avut mai bun.
Elev, clasa a 11-a: Eu am venit aici pentru că mi se pare o șansă unică. Mai ales că noi nu apucăm să mergem la concursuri și să cântăm cu pasaje . Cântăm întotdeauna programe fixe studiate de jumătate de an, chiar mai mult poți să studiezi. Aici e altceva. Ai o lună să pregătești două pasaje și direct vii și cânți. Mi se pare o șansă extraordinară.
Studentă: Audiția mi se pare foarte utilă, o oportunitate foarte bună în care, mă pot dezvolta și învăța lucruri noi și să văd cum se manifestă aceste lucruri sau audiții în general . Și pot învăța foarte multe din ea și mă bucur, că mă va ajuta pe viitor în carieră.
Studentă: Consider că participarea la asemenea audiții este importantă, pentru că, în cazul în care intrăm în orchestră, cântatul în ansamblu e foarte, foarte important și e foarte frumos, e un lucru pe care îl faci împreună cu ceilalți, e muzica.
Studentă: Am vrut să particip la această audiție fiindcă, consider că e foarte important să încercăm să deschidem porți noi, și să colaborăm cu filarmonici, să avem experiență ca muzicieni.
Cel puțin 40 de tineri vor fi aleși în noua orchestră și vor începe studiul și pregătirea imediat.