Universitatea Babeș-Bolyai, Muzeul de Artă Cluj-Napoca și Editura Școala Ardeleană îi invită pe clujeni la lansarea volumului „Cine sunt românii? Perspective asupra identității naționale”.
Evenimentul va avea loc miercuri, 16 octombrie, ora 17.00, la Muzeul de Artă Cluj-Napoca (Sala Tonitza). Prezintă Ioan Hosu. Participă: Vasile Boari (coordonatorul lucrării), Liviu Mocan (realizatorul sculpturii de pe copertă) și coautori clujeni ai volumului: Ștefan Borbély, Ioana Bot, Pompei Cocean, Ariana Guga, Ladislau Gyémánt, Ioan-Vasile Leb, Vasile Muscă, Lucian Nastasă-Kovács, Irina Petraș și Marta Petreu.
Cartea a fost coordonată de Vasile Boari. Cartea apare sub egida Universității „Babeș-Bolyai”, Colecția Școala ardeleană de istorie.