Miniștrii Sănătății, Educației și de Interne au decis în urma unei ședințe modificarea ordinului comun conform căruia toate școlile funcționează în scenariul roșu, în mediul online, după atingerea unei incidențe epidemice de 6 la 1.000 de locuitori. Prin urmare, școlile vor rămâne deschise în toate localitățile până la intrarea în carantină. Prim-ministrul Florin Cîțu a explicat că Bucureștiul nu va intra automat în carantină după atingerea ratei de infectare de 6 la mia de locuitori, deoarece trebuie avute în vedere și alte criterii.
Principalele declarații ale premierului Florin Cîțu:
- Le transmit bucureștenilor să nu asculte scenarii, să le ignore și să aștepte decizia.
- Această cifră (rata de incidență de 6 la mia de locuitori), e doar una pe care o luăm în calcul pentru decizie, discutăm și cu specialiști, întotdeauna s-au luat în calcul și alte informații.
- Carantina totală nu este o opțiune.
- În acest moment nu discutăm despre carantină. De fiecare dată, ați văzut că deciziile se iau uitându-ne la toate informațiile.
- Nu se închid școlile, ele rămân în continuare deschise. Nici la Timișoara nu s-au închis școlile.
- Am luat măsuri până acum și dacă măsurile ar fi fost respectate nu ajungeam astăzi aici. Le cer oamenilor să respecte regulile în vigoare. Aceleași reguli le-am avut și în decembrie și rata a scăzut.