Se modifică platforma de vaccinare. Vom afla tipul vaccinului și timpul de așteptare

by admin

Platforma de programare pentru vaccinarea împotriva COVID-19 va suferi modificări majore în perioada următoare. Aceasta ar urma să indice celor înscriși pe listele de așteptare timpul estimat până la vaccinarea propriu-zisă, dar și tipul serului ce urmează a fi folosit. Potrivit coordonatorului campaniei de vaccinare, Valeriu Gheorghiță, în acest fel autoritățile speră ca oamenii să nu mai renunțe la programări.

„Sunt câteva elemente esenţiale care vor fi schimbate la platforma de programare. Primul aspect care urmează să fie disponibil este estimarea timpului probabil al vaccinării, perioada, intervalul de timp în care persoana care se înscrie pe lista de aşteptare va putea fi vaccinată efectiv. Al doilea lucru, încercăm să transparentizăm tipul de vaccin din respectivul centru de vaccinare, pentru că o persoană care stă poate 30 de zile pe lista de aşteptare, ajunge să se programeze într-un centru şi îşi dă seama că nu vrea să se vaccineze cu acel vaccin, ceea ce pentru noi nu ar trebui să se întâmple”, a explicat Valeriu Gheorghiță pentru Digi24.

Coordonatorul campaniei de vaccinare a mai declarat că toate cele 4 tipuri de vaccinuri aprobate în Uniunea Europeană sunt eficiente împotriva noului coronavirus, ceea ce permite imunizarea unui număr mai mare de persoane.

„Mi se pare firesc ca omul să ştie de la început pe ce listă de aşteptare se programează şi pentru ce tip de vaccin, chiar dacă până la urmă disponibilitatea mai multor tipuri de vaccinuri nu este neapărat un obiect care să permită alegerea vaccinurilor, ci să permită programarea şi accesul într-un număr mai mare de persoane la vaccinare, plecând de la premisa că cele patru vaccinuri până la urmă au beneficii maximale faţă de forme severe, faţă de complicații ale bolii, decese”, a mai declarat Valeriu Gheorghiţă.

Noile funcții ale platformei de vaccinare ar putea deveni operaționale în prima parte a lunii aprilie. „Cred că în prima parte a lunii aprilie foarte probabil să fie operaţionalizată acea estimare a timpului până la vaccinarea efectivă. Lăsând la o parte procedura tehnică, în fiecare centru de vaccinare mai există încă parte din cabinete care nu au fost activate, ele urmează să devină active în prima parte a lunii aprilie. Până pe 13 aprilie vom deschide peste 350 de cabinete pentru Pfizer. O altă schimbare importantă – în prima parte a lunii aprilie vom creşte numărul de persoane programate pe cabinet de la 60 la 90, deci practic o să crească cu 50% capacitatea de vaccinare în centrele de vaccinare”, a adăugat Valeriu Gheorghiţă.

Te-ar putea interesa si

Comenteaza