Se redeschid și sălile de fitness, dar cu respectarea unor reguli stricte

by admin

După terase și restaurante, autoritățile și-au dat acordul și pentru redeschiderea sălilor de fitness. Anunțul a fost făcut de președintele Federației de Culturism și Fitness din România, Gabriel Toncean, după o întâlnire cu reprezentanții Ministerului Sănătății.

Sălile vor trebui să respecte însă o serie de reguli stricte, iar accesul clienților se va face pe bază de programare.

„Prieteni, am veşti bune! Data de 15 iunie a devenit o certitudine în privinţa redeschiderii sălilor de fitness. 

Ca urmare a discuţiilor pe care le-am purtat astăzi la Ministerul Sănătăţii, împreună cu reprezentanţii Institutului Naţional de Sănătate Publică, mă bucur să vă pot anunţa că vom putea face sport la aparate în curând.

 Este important de precizat că, în prima etapă, vor fi redeschise doar sălile cu aparate de forţă, nu şi cele care oferă exclusiv spaţiu pentru aerobic.

 Printre măsurile de siguranţă care sunt luate în calcul se află următoarele puncte:

  • accesul în sală să se facă doar cu programare prealabilă;
  • distanţa între sportivi să fie de 4 metri pătraţi;
  • aparatele de aer condiţionat vor fi folosite, însă va fi necesară curăţarea filtrelor;
  • se recomandă şi aerisirea naturală;
  • va fi permisă folosirea supravegheată a vestiarelor;
  • nu va fi permisă folosirea duşurilor;
  • în timpul antrenamentului se va lăsa un aparat liber, între două aparate folosite.

Până la data de 10 iunie se va face publică lista finală a măsurilor de siguranţă, care vor trebui respectate în interiorul sălilor de fitness”, a scris Gabriel Toncean pe rețelele de socializare.

Te-ar putea interesa si

Comenteaza