Aeroportul Internaţional „Avram Iancu” Cluj anunță reluarea zborurilor spre Birmingham, operate de compania aeriană Wizz Air

by Oana Spiru

Aeroportul Internațional „Avram Iancu” Cluj anunță reluarea zborurilor regulate spre Birmingham, cel de-al doilea oraș ca mărime din Marea Britanie. 

Zborurile cu destinația Birmingham sunt disponibile pentru pasagerii care aleg să călătorească de pe aeroportul clujean, începând de joi, 5 august 2021, cu 2 frecvențe săptămânale conform următorului program:

  • Cluj-Napoca- Birmingham (CLJ-BHX) – Din 5 august 2021, Joi și Duminică: 20:05 CLJ  – 21:20 BHX 
  • • Birmingham- Cluj–Napoca (BHX-CLJ) – Din 5 august 2021, Joi şi Duminică: 21:20 BHX- 02:55 CLJ

În prezent, de pe Aeroportul Internațional Cluj, operatorul aerian Wizz Air asigură conexiunea cu Marea Britanie, prin zborurile regulate reluate astăzi către Birmingham, zborurile operate către Doncaster Sheffield, cu 2 frecvențe săptămânale, în zilele de luni și vineri, respectiv Londra Luton, cu 7 frecvențe săptămânale, în fiecare zi a săptămânii. Până la sfârșitul anului operatorul aerian mai are programată spre reluare și destinația Liverpool, din data de 5 octombrie 2021.  

Reamintim și faptul că, începând cu data de 2 august 2021, au fost modificate condițiile de călătorie spre Marea Britanie. Astfel, persoanele vaccinate vor fi scutite de obligația autoizolării după sosirea pe teritoriul britanic, însă râmâne obligatoriu testul care trebuie efectuat înaintea călătoriei şi de asemenea testul PCR necesar a fi efectuat a doua zi după sosirea pe teritoriul britanic.  

Pasagerii Aeroportului Internațional „Avram Iancu” Cluj au posibilitatea de a călători în această perioadă spre aproximativ 34 de destinaţii oferite de către operatorul aerian Wizz Air, care are programate spre operare încă 4 destinații până la finalul anului, demonstrând încă o dată opțiunea fermă de a dezvolta baza operațională existentă la Cluj-Napoca. 

Creșterea operațiunilor de zbor desfășurate de operatorul aerian Wizz Air, răspunde necesităților de conectivitate ale pasagerilor și oferă opțiuni atractive de călătorie spre Marea Britanie, stimulând dezvoltarea economică și turismul din întreaga regiune.   

Mai multe informații şi rezervări pot fi consultate pe site-ul www.wizzair.com  

Te-ar putea interesa si

Comenteaza