Administraţia Naţională de Meteorologie a emis o avertizare Cod portocaliu de intensificări puternice ale vântului, pentru zone montane din 21 de judeţe. Astfel, între orele 12:00 – 21:00, în zona înaltă a Carpaţilor Meridionali şi Orientali, îndeosebi la altitudini de peste 1.700 de metri, vântul va sufla tare, cu viteze la rafală de peste 120 – 130 km/h.
De asemenea, de la ora 10:00 a intrat în vigoare un Cod galben de intensificări ale vântului, ploi însemnate cantitativ şi instabilitate atmosferică la munte, valabil până la ora 21.00. Vântul va sufla cu rafale de peste 90 – 100 km/h, cu precădere în zona înaltă a Carpaţilor Meridionali şi Orientali. Temporar, vor fi intensificări şi în restul ţării, cu viteze în general între 55 – 65 km/h, iar local în Transilvania, Muntenia, Dobrogea şi Moldova de peste 70-85 km/h.
Vremea se va răci accentuat în vest, sud-vest şi local în centru, unde va deveni deosebit de rece pentru această dată, iar în zona montană înaltă, trecător, se vor semnala precipitaţii mixte.
Potrivit meteorologilor, un al doilea Cod galben de vreme rea va fi valabil în perioada 13 octombrie, ora 21:00 – 14 octombrie, ora 18:00, când în zona Munţilor Apuseni şi în Carpaţii Orientali vântul va sufla tare, cu viteze ce vor depăşi 90 – 100 km/h. În Maramureş, cea mai mare parte a Crişanei şi în nord-vestul Transilvaniei, temporar, vor fi intensificări, cu rafale în general de 55 – 65 km.
Meteorologii precizează că, în cursul nopţii de marţi spre miercuri şi pe parcursul zilei de miercuri, pe crestele Munţilor Apuseni şi ale Carpaţilor Orientali se vor mai semnala precipitaţii sub formă de lapoviţă şi ninsoare.