Se schimbă regulile de acces a mașinilor în parkingul din campusul studențesc Hasdeu. În urma dezbaterilor din cadrul Consiliului Studenților din Universitatea „Babeș-Bolyai”, accesul pe baza cartelelor va fi sistat începând cu data de 15 aprilie, iar intrarea în parking se va face numai pe baza înregistrării numărului de înmatriculare al mașinii în sistemul tehnic la parkingului.
„Vă transmitem ultimele rezoluții privind accesul mașinilor în campusul Hașdeu, în urma dezbaterii din cadrul Consiliului Studenților din Universitatea Babeș-Bolyai, după cum urmează:
1. Începând cu data de 15.04.2022, accesul pe baza cartelelor va fi sistat în totalitate;
2. Din data de 15.04.2022, accesul cu mașinile se va face numai pe baza înregistrării, în prealabil, a numărului de înmatriculare a mașinii în sistemul tehnic (întrucât se va intra printr-un sistem video);
3. Este recomandată obținerea unui loc de parcare în parkingul Hașdeu, întrucât accesul studenților cu mașinile în campus se va face doar pentru cei care au fost înregistrați de la începutul anului universitar 2021-2022, pentru a evita ambuteiajele;
4. Începând cu anul universitar 2022-2023, locurile în parcarea din Campus se vor da doar după ce se ocupă în totalitate parkingul Hașdeu”, au transmis reprezentanții CSUBB.
Cei care doresc să obțină un loc în parkingul Hasdeu pot accesa linkul de pe pagina Primăriei Cluj-Napoca, unde trebuie să adauge următoarele documente:
- cartea de identitate;
- contractul de închiriere aferent cazării în căminele din campusul Hașdeu (pe care îl adăugați odată cu buletinul, în același document);
- carnet de student/ adeverință de angajat UBB, după caz (pe care îl adăugați odată cu buletinul, în același document);
- certificatul de înmatriculare (talonul) (pentru dovedirea valabilității inspecției tehnice periodice și a calității de proprietar sau utilizator al solicitantului).